Popice

Sâmbătă a debutat noul sezon competiţional din cadrul Campionatului Naţional de Popice Tineret. CSM-CFR Câmpia Turzii a jucat în deplasare la Hunedoara cu CS Siderurgica şi a înregistrat prima victorie din sezonul 2016-2017 la capătul unei evoluţii destul de bune.
Elevii antrenorului Horaţiu Bogdan Dudaş au condus pe tabelă după fiecare schimb iar diferenţa s-a majorat până când, în final, s-au impus cu 2993 p.d. la 2908 p.d.
Pentru galben-albaştrii au punctat Rareş Balogh, Marcel Rus, Daniel Voievod, Ioan Giurgiu, Marian Lazăr, George Mihăşan şi Ionuţ Gamba.
CSM-CFR Câmpia Turzii face parte din grupa B a Campionatului Naţional de Tineret din care mai fac parte CS Siderurgica Hunedoara, CS Inter Petrila şi CSM Satu Mare. Pentru CSM urmează în 15 octombrie etapa de acasă cu CS Inter Petrila.

În perioada  6-8 mai s-a desfăşurat pe arena Conpet II din Ploieşti Turneul Final al Ligii I la popice seniori. În primele două zile ale competiției popicarii noştri au fost la înălțime reuşind să urce pe primul loc.

Marea finală s-a jucat duminică, 8 mai, iar CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii a întâlnit CFR Olimpia ACB Iaşi.

Menținând acelaşi ritm bun, popicarii noştri s-au impus cu 5-3 la puncte de echipe. Sportivii antrenați de Grigore Blaga au doborât 3331 popice, în timp ce rivalii au doborât 3306 popice.

Au punctat pentru CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii: Bogdan Dudaş 586 p.d; Petruț Mihălcioiu 572 p.d; Paul Rohotin 571 p.d; Manea Mănel 562 p.d; Vlad Sabău 541 p.d; Rareş Balogh 499 p.d

În finala mică, Inter Petrila a dispus de Electromureş Târgu Mureş cu 5-3 la puncte de echipă. Astfel, CFR Cluj- CSM Câmpia Turzii a urcat pe prima treaptă a podiumului şi va evolua la Cupa Mondială din Italia.

Clasamentul final se prezintă astfel:
1. CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii
2. CFR Olimpia ACB Iaşi
3. Inter Petrila
4. Electromureş Târgu Mureş

În perioada  23-24 Aprilie s-a desfăşurat pe arena Conpet din Ploieşti Turneul Final al Campionatului Național de Popice (U 23), competitie care a adunat la start şase echipe calificate din cele trei serii: CFR Olimpia Iaşi, CSM Satu Mare, CS Tălmaciu, Siderurgica Hunedoara, Inter Petrila şi nu in ultimul rand CSM Câmpia Turzii.
In prima zi a turneului, sambata 23 Aprilie s-au înregistrat următoarele rezultate: CFR Olimpia Iaşi – 3157 popice doborâte; Inter Petrila – 3018 p.d; CSM Câmpia Turzii – 2945 p.d; Siderurgica Hunedoara – 2888 p.d; CSM Satu Mare – 2878 p.d; CS Tălmaciu – 2740 p.d.
In cea de a doua zi, Duminică, 24 aprilie, formațiile participante au obținut următoarele rezultate: CFR Olimpia Iaşi – 3059 p.d; Inter Petrila – 2996 p.d; CSM Câmpia Turzii – 2883 p.d; Siderurgica Hunedoara – 2992 p.d; CSM Satu Mare – 2908 p.d; CS Tălmaciu – 2775 p.d.
In urma cumularii rezultatelor obtinute de catre cele 6 echipe, pe parcursul celor 2 zile ale competitiei, s-a stabilit clasamentul final, care, arata astfel:
1. CFR Olimpia Iaşi – 6216 p.d
2. Inter Petrila – 6014 p.d
3. CSM Câmpia Turzii – 5828 p.d
4. Siderurgica Hunedoara – 5810 p.d
5. CSM Satu Mare – 5786 p.d
6. CS Tălmaciu – 5515 p.d

Andreea Balogh a cucerit două medalii la Finalele Campionatelor Naţionale de Popice Juniori U14!

Competiţia s-a desfăşurat la Târgu Mureş în zilele de 16 şi 17 aprilie şi a adunat la start cei mai buni sportivi din ţară la această categorie de vârstă.

La individual, sportiva antrenată de Bogdan Dudaş s-a clasat pe a treia poziţie a podiumului, pentru ca la tandem să se claseze pe locul 2, după o luptă extrem de strânsă.

Pentru secţia de popice a CSM Câmpia Turzii anul 2016 a adus până acum 5 medalii la Campionatele Naţionale şi se speră într-o altă mare performanţă la sfârşitul acestei săptămâni. Galben-albaştrii se vor deplasa la Ploieşti, acolo unde sâmbătă şi duminică este programat turneul final rezervat echipelor de juniori U23.

Rezultatele sunt extrem de bune, având în vedere faptul că nu ne putem pregăti pe arena noastră. În acest sens, încă de mâine, juniorii care fac parte din lotul pentru turneul final vor intra într-un stagiu de pregătire, alături de echipa mare, la Hunedoara”, a declarat antrenorul Bogdan Dudaş pentru csmcampiaturzii.ro.

Sambata 26 martie a avut loc ultima etapa si implicit finala de Cupa Romaniei, la Targu Mures, unde echipa CFR-CSM Campia Turzii pornea ca favorita certa avind din precedentele etape si detinand un avans mai mult decat linistitor, de peste 600 de popice.

Asa cum era de asteptat baietii nostri s-au mobilizat si au evoluat dezinvolt reusind sa castige si aceasta ultima etapa cu rezultate multumitoare. Astfel, CFR-CSM Campia Turzii a reusit sa intre pentru a doua oara consecutiv (din doua editii jucate pina acum) in posesia trofeului.

Rezultatele individuale ale ultimei etape au fost : Rohotin Paul – 556 ; Dorin Virgil – 576 ; Mihalcioiu Petrut – 594 ; Dudas Bogdan – 559 ; Sabau Vlad – 541 ; Manea Manel  – 587 iar podiumul, dupa cele patru etape arata astfel:

1.CFR CSM Campia Turzii – 13752 popice doborate   – 16 puncte
2.CFR IASI – 12899 p.d – 9 puncte
3.Inter Petrila – 12775 p.d – 8 puncte

Mentionam ca etapele de Cupa Romaniei au fost rezervate seniorilor. Pentru echipa noastra au mai evoluat in celelalte etape si sportivii Merza Robert, Figlea Ioan si Popa Cornel. Antrenor: Grigore Blaga.

Prestaţia deosebită avută de Rareş Balogh la Campionatul Naţional de Popice Juniori nu a trecut neobservată nivelul echipei naţionale. Medaliat în toate cele trei probe ale competiţiei, sportivul CSM Câmpia Turzii a primit convocarea pentru jocul amical cu Serbia. Echipele de juniori şi seniori ale României vor juca în Serbia în perioada 12-13 martie.

La naţionala de seniori a fost convocat şi Bogdan Dudaş, antrenorul CSM Câmpia Turzii.

În perioada 26-28 februarie, arena din Hunedoara a găzduit Campionatele Naţionale de Popice Juniori (U 18) atât la masculin cât şi la feminin. Vineri, 26 februarie, în prima zi a competiţiei, s-au desfăşurat probele individual clasic şi sprint. La proba individual clasic au participat 18 sportivi de la mai multe cluburi din ţară, iar podiumul a arătat astfel: Locul 1: Sima Bogdan (Siderurgica Hunedoara) – 530 p.d; Locul 2: Lincu Ştefan (CFR Olimpia Iaşi) – 529 p.d; Locul 3: Balogh Rareş (CSM Câmpia Turzii) – 522 p.d.

Tot vineri s-a desfăşurat şi proba de sprint. Rareş Balogh, popicar legitimat la CSM Câmpia Turzii,  şi-a adjudecat medalia de argint. Podiumul la proba de sprint a aratat astfel: Locul 1: Miloş Florin (Siderurgica Hunedoara); Locul 2: Balogh Rareş (CSM Câmpia Turzii); Locul 3: Botezatu Daniel şi Istodor Bogdan (ambii Siderurgica Hunedoara)

Sâmbătă, 27 februarie, s-a desfăşurat proba de tandem unde s-au duelat 8 perechi. In cadrul acesteia sportivii CSM Campia Turzii, Rareş Balogh si Rus Marcel au urcat pe treapta a treia a podiumului, clasamentul final aratand astfe: Locul 1: Mănoiu Mădălin şi Ţăposu Răzvan (CS Atletic Fieni); Locul 2: Ciobanu Alexandru şi Lapoşi Roberto (Siderurgica Hunedoara); Locul 3: Balogh Rareş şi Rus Marcel (CSM Câmpia Turzii) / Horvath Zoltan şi Stângă Cosmin (Electromureş Târgu Mureş şi Siderurgica Hunedoara). (sursa: Ziarul21.ro)

Sâmbătă, 21 noiembrie, s-a desfăşurat la Fieni ultima etapă din turul Campionatului Naţional de Juniori U 23. Popicarii CSM Câmpia Turzii, antrenaţi de Emil Gabor, au reusit sa doboare 2506 popice şi au încheiat etapa pe locul III.

Au punctat pentru CSM Câmpia Turzii: Lazăr Marian 457 p.d, Banyai Attila 398 p.d, Popa George şi Iurian Erik 353 p.d, Rus Marcel 400 p.d, Turla George 437 p.d, Balogh Rareş 461 p.d

La finalul turului de campionat, CSM Câmpia Turzii ocupă locul I în clasamentul general cu 7 puncte, fiind urmat de echipa din Tălmaciu cu 6 puncte şi apoi de cea din Fieni cu 4 puncte.

“Pistele din Fieni sunt pur şi simplu imposibile, nu am putut face mai mult de atât. Ei au reuşit să câştige cu doar câteva beţe şi asta doar pentru că sunt obişnuiţi cu pistele de acolo, dar altfel e foarte greu. Oricum, finalul turului ne găseşte pe prima poziţie în clasamentul general şi asta ne bucură foarte mult”, a declarat antrenorul Emil Gabor.

Echipa de popice U23 a CSM Campia Turzii a participat, in perioada 13-14 noiembrie, la finala Campionatului National de Juniori (U23), competitie care a avut loc la Targu Mures. Antrenorul sectiei, Emil Gabor, a deplasat pentru acest concurs un lot format din sportivii Turla George, Lazar Radu, Balogh Rares si Popa George.

Rezultatele obtinute de popicarii CSM Campia Turzii au fost remarcabile, acestia reusind sa castige medalia de aur la proba de sprint prin Turla George, care a devenit astfel campion national. Nici colegii sai, Radu Lazar si Balogh Rares nu s-au lasat mai prejos, adjudecandu-si proba de tandem si de asemenea, titlul de campioni nationali.

Competitia a fost una deosebit de puternica, noi ne-am batut cu cluburi care sunt puternic sustinute, dar totusi rezultatele bune obtinute de sportivii mei au aratat ca acestia sunt foarte talentati si pot trece peste aceste lucruri. Multumesc oricum si conducerii CSM Campia Turzii pentru sprijinul acordat si sper ca aceste rezultate sa fie rasplatite. Am de asemenea promisiuni din partea presedintei Federatiei Romane de Popice, Maria Popescu, care m-a asigurat ca va veni la Campia Turzii sa discute cu autoritatile locale despre posibilitatea modernizarii Arenei de Popice din localitate“, a declarat antrenorul Emil Gabor.

În perioada 5-8 noiembrie s-a desfăşurat la Ploieşti competiția națională dedicată juniorilor mici – U14. La evenimentul sportiv finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Federația Română de Popice au participat peste 50 de sportivi, fete și băieți. CSM Câmpia Turzii a obţinut două medalii de bronz.

Balogh Andreea şi Iurian Erik, pregătiţi de antrenorul Emil Gabor, au urcat pe treapta a doua a podiumului.

Competiţia găzduită de arena de popice din Ploiești s-a bucurat de prezenţa doamnei Maria Popescu, preşedinte Federaţia Română de Popice, Stamatescu Constantin, secretar general, și Antimirescu Remus, antrenor federal. (sursa articol: Ziarul21.ro)