Tenis de masa

Sâmbătă, 26 martie, antrenorul CSM Campia Turzii – Attila Demeter cat şi sportivul Lucian Hidişan s-au clasat pe a doua treaptă a podiumului la prima ediţie a concursului „Cupa Primăverii”.

Organizat de Asociaţia Olimpia Turda la sala de sport a Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu” Turda, evenimentul a adunat la start 50 de sportivi din localitati precum Turda, Basel, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Târnăveni, Gheorghieni, Bogata sau Sânpaul.

S-au jucat meciuri spectaculoase la două secţiuni şi anume Amatori şi Open. La secţiunea Amatori Attila Demeter a pierdut finala în faţa lui Şerban Radu din Cluj-Napoca, iar la Open, Lucian Hidişan s-a clasat pe locul doi, după o finală cu Pop Bogdan Cosmin din Turda.

Antrenorul CSM Câmpia Turzii a deplasat la Turda un lot din care au mai făcut parte Luparu Răzvan, Prodan Daniel şi seniorul Miki Varga.
Pentru sportivii CSM-ului urmează alte competiţii tari, prima dintre ele urmand sa aiba loc chiar la Câmpia Turzii.

Sala Sporturilor “Ioan Stanatiev” din Campia Turzii a gazduit Duminica, 6 Decembrie, turneul de tenis de masa “CSM TROPHY”, competitie dedicata de aceasta data sportivilor paralimpici. Concursul a adunat la startul 6 sportivi ai sectiei Paralimice din cadrul Clubului Sportiv Municipal Campia Turzii si alti 4 din municipiul vecin, Turda.

Dupa desfasurarea tuturor partidelor pe care aceasta editie a “CSM TROPHY” le-a gazduit, castigator a fost desemnat sportivul CSM Campia Turzii – Piper Petru, acesta fiind urmat in clasament de sportivii turdeni, Pop Stelian, Constantea Lucian si Veres Alex.

La finalul competitiei toti participantii au fost premiati de catre presedintele CSM Campia Turzii – Viorel Crisan cu cate o cupa, medalie si o diploma, iar la final, sportivii sectiei Paralimpice au primit si daruri oferite cu ocazia Sf.Nicolae.

Duminică, Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” a fost gazda ediţiei cu numărul 7 a CSM Trophy. 20 de participanţi s-au bătut timp de şase ore pentru premiile puse în joc de CSM Câmpia Turzii şi au oferit un bun spectacol sportiv iubitorilor acestui sport.

Competiţia s-a desfăşurat pe sistem grupe inferioare, grupe superioare, după care s-a trecut la sistem eliminatoriu. Turda, Luduş şi Câmpia Turzii au fost localităţile care şi-au trimis sportivi la acest turneu, ACS Mureşul Luduş şi CSM Câmpia Turzii ajungând pe podium. Sportivul CSM Câmpia Turzii, Lucian Hidişan a avut şi de această dată o evoluţie foarte bună, ajungând să joace finala cu Fodor Adrian, acesta din urmă reusind insa sa se impuna cu scorul de 3-1 şi a câştigat marele trofeu. Pe locul 3 s-a situat Dora Opriş (ACS Mureşul Luduş).

Turneul de la Câmpia Turzii s-a bucurat şi de un meci demonstrativ oferit de Octavian şi Vladimir Anca, componenţi ai echipei germane TV 1863 EV Leiselheim.

„Mă bucur că am reuşit să transformăm competiţia în tradiţie. Oferim sportivilor meciuri de un nivel foarte bun şi astfel cresc de la turneu la turneu. Faptul că ACS Mureşul Luduş onorează cu prezenţa fiecare ediţie nu poate decât să ne bucure. Vorbim de un club profesionist cu sportivi foarte buni şi am reuşit de multe ori să le punem probleme. Mai avem mult de lucru şi sper să mai apară şi alţi sportivi ca Lucian Hidişan. Mă bucur pentru el şi sunt convins că poate mai mult”, a declarat antrenorul Attila Demeter pentru csmcampiaturzii.ro.

Sala Sporturilor Ioan Stanatiev din Câmpia Turzii a gazduit Duminica, 14 Iunie, cea de a VI-a editie a turnelui zonal de tenis de masă “CSM Trophy”. La evenimentul organizat de catre CSM Campia Turzii au participat sportivi din Ocna Mureş‚ Turda‚ Luna‚ Războieni şi bineintels Câmpia Turzii, acestia concurand in sistem de grupe inferioare si mai apoi grupe superioare, ultima faza a competitiei fiind cea in care 4 dintre cei mai buni sportivi au jucat fiecare cu fiecare.

In urma disputarii tuturor partidelor, sportivul CSM Campia Turzii – Lucian Hidisan a fost cel care a acumulat cele mai multe victorii, reusind astfel sa obtina din nou locul 1. Locul secund a fost ocupat tot de catre unul din sportivii CSM Campia Turzii – Daniel Pordan, urmat de Alin Damian (Razboieni).

Pentru noi acest turneu a fost binevenit pentru că aveam nevoie de meciuri de verificare. M-am bucurat să văd că ceea ce am exersat la antrenamente am şi aplicat în competitie. Copiii au respectat ceea ce le-am cerut şi chiar dacă au avut mici emotii important este că au reuşit să se impună. Sportivii din Ocna Mureş şi Războieni participă săptămânal la competiṭii în tară şi a fost important să jucăm cu ei pentru a ne testa. Sunt mulṭumit de sportivii mei şi sper să mai organizăm pe viitor astfel de competitii“‚ a declarat antrenorul Attila Demeter.

Sâmbătă‚ 15 noiembrie‚ s-a desfăşurat în Sala Sporturilor ″Ioan Stanatiev″ din Câmpia Turzii ediṭia a V-a a Cupei ″CSM Trophy″ la tenis de masă‚ un eveniment din cadrul proiectului ″Sportul pentru toṭi″‚ proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii şi al Consiliului Local Câmpia Turzii.

Au fost prezenṭi 40 de competitori din Turda‚ Luna‚ Târgu Mureş‚ Luduş şi Câmpia Turzii iar la finalul competiṭiei‚ podiumul a arătat astfel:
-Locul I: Hidişan Lucian (CSM Câmpia Turzii)
-Locul II: Opriş Dora (Luduş)
-Locul III: Cârpaci Alexandru (Luduş)

″Sunt mulṭumit de jocul lui Hidişan Lucian care a reuşit să treacă de adversari experimentaṭi şi mai bine cotaṭi. Am reuşit prin muncă şi dăruire să obṭinem şi rezultate şi vrem să ne pregătim în continuare pentru a ajunge cât mai sus. Sâmbătă a fost alături de noi şi secṭia de paralimpici şi ne-am bucurat că am petrecut timp împreună. De asemenea‚ ei au avut două mese pe care au putut concura″‚ a declarat Attila Demeter‚ antrenor CSM Câmpia Turzii.

Tot ieri la acesta competitie au participat separat si sportivii de la sectia de paralimpici a CSM-ului, iar clasamentul final la aceasta categorie a aratat astfel:
-locul I: Piper Petru
-locul II: Topu Aurelian
-locul III: Haiduc Emilia
-locul IV: Saulean Robert

Sala Sporturilor “Ioan Stanatiev” din Campia Turzii a fost astazi gazda turneului de tenis de masa, CSM TROPHY, editia a 4-a, competitie la care au participat sportivi din localitati precum Turda, Razboieni, Luna, Ludus si bineinteles Campia Turzii. Aceasta editie a concursului s-a desfasurat pe doua grupe de varsta: Copii (6 – 18 ani) si Seniori (peste 18 ani).

“Competitia a fost una reusita, s-a vazut un progres in jocul participantilor mai ales a copiilor, aici as vrea sa il remarc pe jucatorul CSM-ului, Hidisan Lucian, care a reusit sa il invinga la acest turneu pe mult mai experimentatul antrenor al celor din Ludus si speram ca pe viitor, cu sprijinul conducerii clubului, sa putem sa mai organizam astfel de turnee”, a declarat antrenorul CSM Campia Turzii – Attila Demeter.

Dupa o zi plina de meciuri, in final s-au stabilit si castigatorii acestei editii, care au fost premiati cu diplome, medalii si cupe, dupa cum urmeaza:

Categoria Copii (6 – 18 ani):
1.Luparu Razvan (CSM Campia Turzii)
2.Moldovan Sidonia (Clubul Copiilor Ludus)
3.Teglas Andreea (Clubul Copiilor Ludus)

Categoria Seniori (peste 18 ani):
1.Fodor Adrian (ACS Ludus)
2.Opris Dora (ACS Ludus)
3.Hidisan Lucian (CSM Campia Turzii)

In continuare puteti viziona un rezumat video si o galerie foto realizate la acest concurs:

Astazi, la Cluj-Napoca, s-a desfasurat Cupa “Palatul Copilului” la tenis de masa, competitie care a aliniat la start peste 100 de sportivi din judetele Cluj, Bistrita sau Mures si care s-a desfasurat la trei categorii de varsta si anume: 8-10 ani, 11-14 ani si 15-18 ani. Clubul Sportiv Municipal Campia Turzii a fost reprezentat cu succes la aceasta competitie de Hidisan Lucian, care a obtinut locul 1 la categoria 15-18 ani, Luparu Razvan – locul 3 la categoria 11-14 ani si nu in ultimul rand de Circo Vlad, care, desi este la prima participare la o competitie, s-a calificat in grupele superioare ale concursului la categoria 8-10 ani.

Doresc sa multumesc Primariei si Consiliului Local al Municipiului Campia Turzii dar si conducerii clubului pentru sprijinul si increderea pe care ne-au acordat-o! Iata ca atat antrenamentele dar si experienta acumulata de sportivii nostri la cele trei competitii “CSM Trophy” organizate la Campia Turzii in aceasta toamna, incepe sa dea roade si sunt sigur ca daca ne vom bucura si in viitor de acelasi sprijin, o sa ne intoarcem cu rezultate din ce in ce mai bune de la competitiile la care vom participa” a declarat Attila Demeter – antrenorul sectiei de tenis de masa din cadrul CSM Campia Turzii.

Clubul Sportiv Municipal Campia Turzii a organizat sambata, 7 decembrie, incepand cu ora 10, la Sala Sporturilor Ioan Stanatiev, cea de a treia editie a “CSM Trophy”, competitie care, la fel ca si editiile anterioare, s-a bucurat de un real succes, reusind sa adune la start un numar mare de participanti din orase precum Ludus, Turda si bineinteles Campia Turzii.

Si de aceasta data concurentii au jucat in sistem de grupe inferioare + grupe superioare, dupa care, cei calificati, au jucat in sistem eliminatoriu, iar la final, antrenorul sectiei de tenis de masa a CSM Campia Turzii – Attila Demeter, i-a premiat pe cei mai buni dintre participanti cu medalii si cupe.

Desi “lupta” pentru ocuparea primului loc s-a dat in final intre doi participanti din Ludus, Campia Turzii a fost reprezentata in finala mica de sportivul CSM – Iepure Radu Calin care a fost insa invins de castigatoarea primei editii a CSM Trophy.

CSM Trophy, editia a III-a, clasament final:

Locul 4: Iepure Radu Calin (Campia Turzii)

Locul 3: Opris Dora (Ludus)

Locul 2: Carpaci Alexandru (Ludus)

Locul 1: Fodor Adrian (Ludus)

Editia a doua a trofeului CSM TROPHY, la tenis de masa, a fost organizata duminica 20 octombrie, in Sala Sporturilor ”Ioan Stanatiev” din Campia Turzii.

Daca in urma cu trei saptamani participantii au jucat la mai multe categorii de varsta, la aceasta editie concurentii au jucat in sistem grupe inferioare + grupe superioare, dupa care cei ajunsi aici au jucat in sistem eliminatoriu.

Tot la aceasta editie a fost inclusa pentru prima data si proba de dublu. Dupa o zi plina de meciuri interesante, clasamentele au aratat astfel:

- La simplu: loc 1 = Pop Cosmin (Turda); loc 2 = Hidisan Lucian (CSM Campia Turzii); loc 3 = Iepure Radu (CSM Campia Turzii)

- la Dublu: loc 1 = Hidisan Lucian (CSM Campia Turzii) & Pop Cosmin; loc 2 = Iepure Radu (CSM Campia Turzii) & Hidisan Ioan (CSM Campia Turzii); loc 3 = Bartus Bogdan (CSM Campia Turzii) & Codrin Boar (CSM Campia Turzii)

Sala Sporturilor Ioan Stanatiev a fost sambata gazda primei editii a Turneului Zonal de Tenis de Masa – CSM Trophy, competitie organizata in premiera de Clubul Sportiv Municipal Campia Turzii, dar care s-a bucurat de un real succes datorita numarului mare de participanti inscrisi in concurs. Competitia s-a desfasurat pe 4 categorii de varsta si a aliniat la start aproape 60 de participanti din Campia Turzii, Turda, Cluj-Napoca,  Ludus, Razboieni si Tarnaveni, printre acestia numarand-se si sportivii CSM Campia Turzii – antrenati de Attila Demeter.

La finalul competitiei, conducerea Clubului Spotriv Municipal Campia Turzii a oferit diplome tuturor participantilor si a premiat castigatorii fiecarei categorii de varsta, dupa cum urmeaza:

Categoria 8-13 ani: Locul 1 – Farcas Vlad (Cluj-Napoca); Locul 2 – Afrasine Serban (Cluj-Napoca); Locul 3 – Opris Livia (Ludus)

Categoria 14-20 ani: Locul 1 – Opris Dora (Ludus); Locul 2 – Hidisan Lucian Razvan (CSM Campia Turzii); Locul 3 – Moldovan Iulia (Ludus)

Categoria 20-40 ani: Locul 1 – Bumbu Pavel (Razboieni); Locul 2 – Hada Calin (Campia Turzii); Locul 3 – Corovei Dumitru (Campia Turzii)

Categoria “Seniori”: Locul 1 – Carpaci Alexandru (Ludus); Locul 2 – Muntean Sorin (Campia Turzii); Locul 3 – Csiki Alexandru (Tarnaveni)

De asemenea, pentru sprijinul oferit in organizarea competitiei, au mai fost acordate diplome Clubului Copiilor din Campia Turzii, Liceului Teoretic Pavel Dan si Colegiului Tehnic Victor Ungureanu.